Amplasata la mica distanta de Costesti-Cetatuie, cetatea de la Blidaru, este considerata cea mai puternica fortificatie a sistemului defensiv din Muntii Orastiei. Blidaru este singura cetate care nu a putut fi cucerita, aparatorii predandu-se din cauza epuizarii resurselor. Pe langa fortificatia propriu-zisa, pe Dealul Blidaru au fost gasite ramasitele a numeroase turnuri izolate care vegheau vaile masivului.
Aflata pe culmea Dealului Blidaru, cetatea de aici a avut rosturi pur militare. Varful dealului a fost excavat, indreptat si largit, obtinandu-se suprafetele netede din interiorul cetatii. Constructia, ale carui ruine se pastreaza in buna stare, a fost ridicata in doua faze. In prima faza, a fost ridicata incinta dinspre est, de forma unui patrulater neregulat.
La colturi au fost ridicate patru turnuri patrulatere. Intrarea in cetate se facea printr-o poarta a chicane: o data daramata poarta de lemn, inamicul se izbea de peretele din spate al unui turn si era nevoit sa coteasca dreapta, spre o noua poarta ce dadea in cetate. Tot in aceasta faza a fost ridicat pe versantul de S-V un turn izolat iar la jumatatea sudica a platoului din interiorul fortificatiei un turn locuinta patrat. Toate zidurile sunt ridicate in acelas stil "murus dacicus". Se presupune ca la realizarea cetatii au lucrat si mesteri greci.
Cetatuia Costesti - Costeşti, sat în com. Orăştioara de Sus (jud. Hunedoara), unde, pe dealul numit "Cetăţuia", la alt. de 561 m, se află una dintre cele mai însemnate cetăţi dacice din ultimele două sec. dinainte de cucerirea romană. Fortificaţia acesteia constă dintr-un val de pământ cu palisadă, lat la bază de cca. 6 - 8 m şi cu o înălţime de 2 - 2,50 m, care proteja partea superioară a dealului, platoul şi terasele.
Cetatea de la Costeşti a fort reşedinţa unora dintre regii geto-daci. Situată la intrarea în valea apei Grădiştea, centrul de la Costeşti a constituit principalul avantpost al capitalei dacice de la Grădiştea Muncelului. Distrusă în timpul primului război daco-roman, în 102 p. Chr., cetatea este grabnic refăcută şi apoi definitiv distrusă şi abandonată în anul 106 p. Chr., odată cu cucerirea Daciei de către romani. Ruinele ei au servit drept carieră de piatră pentru construirea castrelor. Dealul "Cetăţuia", cu cetatea de pe culmea sa formează un punct de pază deosebit, cu vedere la mare distanţă, plasat la intrarea în masivul stâncos al Munţilor Şureanu, acolo unde Apa Grădiştei se îngustează deodată.
Sarmizegetusa Regia Grandioasa capitală a regatului dac, construită probabil la mijlocul sec. I a. Chr., cuprindea în perimetrul său cetatea, zona sacră şi aşezarea civilă. Referitor la cetatea Sarmizegetusa Regia, putem afirma că zidurile ei, ridicate în tehnica "murus Dacicus", înconjurau un mamelon aflat la 1000 de metri altitudine, respectând configuraţia terenului. După cucerire, romanii au reamenjat cetatea, mărindu-I suprafaţa, fără a respecta însă traseul zidurilor dacice sau tehnica de construcţie a acestora. La cca. 100 m est de cetate, pe două terase, se află zona sacră, la care duce un drum pavat cu lespezi de calcar, calea de acces terminându-se într-o piaţetă. În acest spaţiu au fost amplasate sanctuare de plan rectangular şi circular, unele fiind construite din piatră de calcar, iar altele din andezit. Aşezarea civilă formată din cartierele de est şi de vest, se întindea pe câteva zeci de terase, constituind cel mai amplu complex de locuire dacică documentat până în prezent. Aici se aflau grupuri de locuinţe, ateliere meşteşugăreşti, depozite, hambare, instalaţii de captare şi distribuire a apei potabile. Într-una din aceste locuinţe a fost descoperit celebrul vas ceramic cu ştampila "DECEBALUS PER SCORILO". După victoria asupra dacilor, în urma sângeroaselor războaie din anii 101-102 şi 105-106, romanii au cantoinat temporar în cetate o garnizoană formată din detaşamente ale Legiunii IV Flavia Felix.